• Despre noi
  • Expertiză
  • Noutăți
  • Contact

Bogasiu și Asociații anunță finalizarea mandatului de asistență juridică și reprezentare a d-lui Ștefan Rădulescu în cauzele penale

Posted on octombrie 10, 2013
Niciun comentariu

Angelica Enache, Manager Partener al Societății de Avocați „Bogasiu și Asociații” și Ovidiu Budușan, fondatorul casei de avocatură „Budușan și Asociații”, au obținut achitarea definitivă a omului de afaceri Ștefan Rădulescu într-unul dintre dosarele penale cele mai complexe și mediatizate.

Războiul dintre Gelu Tofan și Ștefan Rădulescu, foști parteneri de afaceri, asociați în cadrul societății Tofan Trans SA – companie de transport marfuri, intern și internațional, a ținut mulți ani prima pagină a ziarelor.

Conflictul dintre cei doi a pornit în anul 2002, aceștia acuzându-se reciproc de preluarea abuzivă a unor pachete de acțiuni deținute la compania în care erau asociați.

Pe rolul instanțelor de judecată – secția comercială au fost înregistrate peste 100 de litigii comerciale, cei doi ajungând ulterior să își formuleze reciproc tot atâtea plângeri penale.

Bilanțul soluțiilor pronunțate de-a lungul timpului a fost net în favoarea omului de afaceri Ștefan Rădulescu, în prezent rămânând nesoluționat un singur dosar penal aflat în faza de urmărire penală la Direcția Națională Anticorupție.

Plângerea formulată de Gheorghe Tofan în nume propriu și al societății Tofan Grup International SA, prin care a sesizat săvârșirea de către Ștefan Rădulescu a mai multor fapte de delapidare în perioada în care acesta a deținut calitatea de administrator unic la Tofan Trans SA (24 acte materiale conform referatului procurorului Gherța Constantin din 17.02.2005), a format inițial obiectului dosarului 430/P/2003 înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Ulterior, prin disjungere, dosarul a fost înregistrat sub numărul 1296/P/2005 la aceeași unitate de parchet, iar Judecătoria Sector 6 București a fost sesizată cu rechizitoriul întocmit în acest dosar, în anul 2010.

Această cauză a fost soluționată definitiv prin decizia penală 732/R/2013 de către magistrații Curții de Apel București, Secția Penală, cu achitarea lui Ștefan Rădulescu pentru faptele de delapidare reclamate de fostul său partener de afaceri, Gelu Tofan.

Soluția de achitare intervine după o condamnare în fond a lui Ștefan Rădulescu la o pedeapsă privativă de libertate de 5 ani, pe de o parte, iar pe de altă parte, instanța de recurs, pentru a ajunge la decizia de achitare, a făcut o amplă analiză a probatoriului conflictului dintre cei doi foști parteneri, luând în considerare și incompatibilitatea procurorului de caz Gherța Constantin din cadrul PICCJ pe parcursul instrumentării cauzei.

Ștefan Rădulescu a fost apărat în acest dosar, în faza de urmărire penală, de avocat Angelica Enache – Manager Partener al Societății de Avocați Bogasiu & Asociații, iar în fond și recurs de Angelica Enache și Ovidiu Budușan – fondatorul Societății de Avocați „Budușan și Asociații”.

Cele două case de avocatură s-au aflat la prima colaborare finalizată astfel cu succes și fiecare dintre acestea are o bogată experiență în domeniul penal acumulată peste ani.

„Mandatul societății noastre de avocați, oferit în urmă cu 10 ani de dl. Rădulescu Ștefan, a încetat odată cu finalizarea acestui dosar. Decizia prin care Rădulescu Ștefan a fost achitat definitiv reprezintă în primul rând rodul muncii în echipă de mai mulți ani și, în al doilea rând, confirmarea faptului că nu se poate obține un rezultat favorabil în justiție doar prin campanii publice de compromitere și dezinformare, așa cum a ales să procedeze dl Gheorghe Tofan, de-a lungul timpului. Atunci când crezi cu tărie că poți câștiga, bătălia este pe jumătate câștigată”, a declarat Angelica Enache – Managing Partner al Societății de Avocați „Bogasiu și Asociații”.

Articolul anterior
Judecătorii suceveni: dosarul în care președintele Colegiului Medicilor este judecat pentru corupție înapoi la DNA
Articolul următor
Noul Cod Penal și Codul de Procedură Penală vor scoate din închisoare mai mulți detinuți

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Articole recente

  • Societatea de avocați „Bogasiu & Asociații” și-a schimbat denumirea în „Bogasiu & Enache” martie 28, 2024
  • AVOCAȚII REACȚIONEAZĂ – Reclamații de abuzuri în dosarul „Vasile Astărăstoae – UMF Iași” martie 11, 2016
  • Primele condamnări definitive într-unul dintre dosarele „Petromservice” iulie 22, 2015
  • 66 de inculpaţi din Lotul PTF Siret au primit pedepse mai blânde fără executare septembrie 12, 2014
  • Schimbare de gardă în echipa de avocaţi care îl apără pe Sorin Ovidiu Vântu septembrie 12, 2014

Categorii

  • Comunicate de presă (1)
  • Media (9)

Str. Ion Brezoianu,
Nr. 36, Et. 2, București

office@bogasiu.ro
Fax: (0373) 807 281

Servicii

Drept Penal
Dreptul Concurenței
Drept Comercial
Dreptul Muncii
Drept Civil

Informații

Legislație
Ministerul Public
DNA
DIICOT
ONPCSB
Înalta Curte de Casație și Justiție

Meniu

Despre noi
Expertiză
Noutăți
Contact
Politica de confidențialitate
Politica de utilizare a cookie-urilor

© Bogasiu & Enache. Toate drepturile rezervate.